"Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire." (1 Ioan 1:9)

Mărturisirea păcatelor noastre este o practică necesară și evlavioasă care ne ajută să ne reorientăm viața către Dumnezeu și să trăim în părtășie cu alți credincioși.

În 1 Ioan 1:9, apostolul Ioan învață biserica primară importanța mărturisirii. El adresează scrisoarea sa oamenilor care pretind că au părtășie cu Dumnezeu, dar trăiesc în păcat: "Dacă pretindem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu trăim adevărul" (1 Ioan 1:6). Pe tot parcursul scrierii sale, apostolul Ioan cheamă biserica să umble în lumină, așa cum Dumnezeu este înlumina, prin alinierea credinței și a practicii prin mărturisire și pocăință.

Ioan scrie scrisoarea 1 Ioan pentru a-i ajuta pe noii credincioși să experimenteze părtășia spirituală care apare atunci când credința și acțiunile cuiva sunt în armonie cu voia lui Dumnezeu. Similar cu scrisoarea apostolului Pavel către Corinteni, Ioan îi învață pe noii credincioși cum să se pocăiască atunci când păcatul se strecoară în biserică, îndreptându-i pe oameni înapoi la credința în Isus, Fiul lui Dumnezeu, care ne purifică de orice păcat. "Dar dacă umblămîn lumină, precum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții, și sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăță de orice păcat" (1 Ioan 1:7).

Ioan își întemeiază învățătura sa despre mărturisire, pe caracterul lui Dumnezeu, atunci când spune: "Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric deloc" (1 Ioan 1:5). Ioan folosește metafora luminii și a întunericului pentru a pune în contrast caracterul lui Dumnezeu cu caracterul umanității păcătoase.

Descriindu-L pe Dumnezeu ca lumină, Ioan subliniază perfecțiunea lui Dumnezeu, adevărul lui Dumnezeu și puterea lui Dumnezeu de a alunga întunericul spiritual. Lumina și întunericul nu pot ocupa același spațiu. Când apare lumina, întunericul dispare.

Isus este lumina lui Dumnezeu care a intrat în întunericul spiritual al lumii pentru a descoperi păcatul omului: "Lumina a venit în lume, și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele" (Ioan 3:19). Din cauza păcatului lor, oamenii l-au respins pe Isus ca salvator. Ei au iubit întunericul păcatului lor mai mult decât lumina mântuirii lui Dumnezeu. A-L iubi pe Isus înseamnă a urî păcatul.

Dumnezeu este adevărat. Calea Lui este demnă de încredere. Promisiunile Lui sunt sigure. Cuvântul Lui poate fi crezut. Isus a venit să dezvăluie adevărul lui Dumnezeu pentru a risipi înșelăciunea păcatului. "Și știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere, ca să cunoaștem pe Cel ce este adevărat" (1 Ioan 5:20).

Lumina lui Dumnezeu strălucește asupra întunericului inimii umane, dezvăluindu-i păcatul și corupția: "Inima este înșelătoare mai presus de orice și bolnavă de disperare; cine o poate înțelege?" (Ieremia 17:9).

În calitate de lumină a lumii, Isus ne luminează înțelegerea noastră despre bine și rău, dezvăluind standardul lui Dumnezeu pentru comportamentul uman. Isus se roagă ca urmașii Săi să fie sfințiți, sau separați de lume pentru a sluji lui Dumnezeu, prin primirea adevărului din Cuvântul lui Dumnezeu: "Sfințește-i în adevăr; Cuvântul Tău este adevărul" (Ioan 17:17).

O viață orientată în mod corespunzător către Dumnezeu va reflecta adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, împlinind planul lui Dumnezeu de a-L iubi pe Dumnezeu și pe alții: "Dacă veți păzi poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui" (Ioan 15:10). "Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu" (Ioan 15:12).

Rămânem în dragostea lui Dumnezeu atunci când părăsim căile lumii pentru a urma poruncile lui Dumnezeu, când ne pocăim de la o viață orientată spre sine, care urmărește plăcerile păcătoase, la o viață orientată spre Dumnezeu, care se bucură să-L onoreze.

Biblia ne învață că este imposibil să producem o astfel de schimbare pe cont propriu. Inima noastră este atât de disperat de rea, încât avem nevoie de un transplant de inimă (Ezechiel 36:26). Suntem atât de complet mistuiți de păcat, încât suntem morți din punct de vedere spiritual în interior (Efeseni 2:1).

Avem nevoie de o inimă nouă, care să fie flexibilă și maleabilă la direcția lui Dumnezeu. Avem nevoie de o viață nouă, care să fie călăuzită și dirijată de Duhul lui Dumnezeu. Și avem nevoie de un mijlocitor care să restabilească relația noastră cu Dumnezeu.

Din fericire, Dumnezeu ne oferă ceea ce noi nu suntem în stare să ne oferim singuri (Ioan 6:44; Efeseni 3:2). Isus este mediatorul nostru. Isus îi spune apostolului Toma că El este calea către Tatăl: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14:6).

Când ne punem credința în Isus, primim viața veșnică: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică" (Ioan 3:16).

Dumnezeu ne oferă o viață nouă prin Duhul Sfânt: "Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. Ceea ce este născut din carne este carne, iar ceea ce este născut din Duh este duh." (Ioan 3:5-6). Duhul Sfânt ne servește drept călăuză, îndrumându-ne spre adevărul lui Dumnezeu, ajutându-ne să trăim după voia lui Dumnezeu, pe măsură ce învățăm săsupuneți-vă conducerii Lui: "Când va veni Duhul adevărului, El vă va călăuzi în tot adevărul" (Ioan 16:13).

Ioan își scrie Evanghelia pentru a-i încuraja pe oameni să se încreadă în Isus și să primească viața veșnică: "Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și pentru ca, crezând, să aveți viață în Numele Lui" (Ioan 20:31).

În scrisorile sale, Ioan cheamă biserica la pocăință, la întoarcere de la păcat și întuneric, la abandonarea dorințelor lumii, la renunțarea la dorințele păcătoase ale cărnii și la trăirea în armonie cu voia lui Dumnezeu. În repetate rânduri, Ioan reamintește bisericii să renunțe la lume și să trăiască în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

"Nu iubiți lumea și nici lucrurile din lume; dacă cineva iubește lumea, dragostea Tatălui nu este în el; căci tot ce este în lume - poftele cărnii, poftele ochilor și mândria de a avea lucruri - nu vine de la Tatăl, ci vine din lume; și lumea trece, împreună cu poftele ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veci" (1 Ioan 2:15-17).

Ioan apelează din nou la limbajul luminii și al întunericului pentru a chema biserica să se îndepărteze de ura propagată de lume, pentru a se îndrepta spre dragostea lui Dumnezeu care promovează iubirea reciprocă: "Cine zice că este în lumină și urăște pe fratele său este încă în întuneric. Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el nu este nici un motiv de poticnire. Dar cine urăște pe fratele său este în întuneric și umblă înîntunericul și nu știe încotro se îndreaptă, pentru că întunericul i-a orbit ochii" (1 Ioan 2:9-11).

De-a lungul istoriei, biserica a renunțat la dragostea față de Dumnezeu și a consimțit la ispitele lumii. Mărturisirea este un mijloc de a lupta împotriva acestei tendințe păcătoase din noi înșine. Cei care trăiesc în conformitate cu standardele divine trăiesc în lumină, așa cum Dumnezeu este în lumină. Cei care trăiesc în conformitate cu standardele lumești participă la întunericul lumii. Ioan cheamă biserica să rămână credincioasă față dechemarea, de a-L glorifica pe Dumnezeu cu viața lor și de a renunța la ethosul lumii.

Când observăm că viața noastră nu reflectă dragostea lui Dumnezeu, trebuie să ne îndreptăm spre mărturisire și pocăință, cerând ca Duhul lui Dumnezeu să lupte în favoarea noastră, să ne ajute să rezistăm ispitei păcatului și să ne ierte atunci când cedăm dorințelor cărnii noastre.

Când poporul lui Dumnezeu trăiește în conformitate cu standardele lumii - căutând plăcerea personală prin urmărirea dorinței sexuale, sau trăind într-o stare de nemulțumire perpetuă pentru că suntem nemulțumiți de slujba noastră, de familia noastră, de biserica noastră sau de bunurile noastre materiale, sau când încercăm să găsim siguranța personală prin acumularea de bogăție în loc să o găsim doar în Hristos - trăimTrăim în întuneric și avem nevoie ca Dumnezeu să ne lumineze starea inimii noastre, dezvăluindu-ne profunzimea păcatului nostru, pentru ca noi să ne amintim de suflarea harului răscumpărător al lui Dumnezeu și să renunțăm, încă o dată, la capcanele lumii.

Mărturisirea păcatului nu este un act singular în viața creștină. Este adevărat că ajungem la credința mântuitoare prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10:17), prin care primim o iluminare spirituală a standardului lui Dumnezeu pentru viața noastră și convingerea că nu l-am îndeplinit (Romani 3:23). Prin convingerea păcatului nostru, Duhul Sfânt ne conduce la pocăință și la primirea harului pe care Dumnezeu ni-l pune la dispoziție prinispășirea lui Isus Hristos (Efeseni 2:4-9). Acesta este harul mântuitor al lui Dumnezeu, prin care ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu și Isus ne atribuie neprihănirea Sa (Romani 4:22).

De asemenea, este adevărat că, mărturisindu-ne regulat păcatele în fața lui Dumnezeu, creștem în harul sfințitor. Crescem în înțelegerea noastră a profunzimii păcatului și a sufletului ispășirii lui Isus. Crescem în aprecierea noastră a slavei lui Dumnezeu și a standardelor Sale. Crescem în dependența de harul lui Dumnezeu și de viața Duhului Său în noi. Mărturisindu-ne regulat păcatele în fața lui Dumnezeu, ne amintim că sângele vărsat de Hristos pentru noiacoperă o multitudine de păcate - trecute, prezente și viitoare.

Mărturisirea regulată nu este o repudiere a lucrării lui Isus pe cruce, ci o demonstrație a credinței noastre în harul sfințitor al lui Dumnezeu.

Prin mărturisirea regulată a păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu, ne amintim harul pe care l-am primit prin ispășirea lui Isus. Prețuim în inimile noastre adevărul promisiunii lui Dumnezeu despre Isus, Mesia al nostru: "Cu adevărat, El a purtat durerile noastre și a purtat necazurile noastre; dar L-am socotit lovit, lovit de Dumnezeu și chinuit. Dar El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, a fost zdrobit pentru nelegiuirile noastre; asupra Lui a căzutA fost pedeapsa care ne-a adus pacea și cu rănile Lui ne-am vindecat. Și noi, ca niște oi, ne-am rătăcit, ne-am abătut, fiecare în calea lui, și Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor" (Isaia 53, 4-6).

Trebuie să ne obișnuim cu mărturisirea și pocăința, nu ca o condiție prealabilă pentru a ne îndreptăți, ci ca mijloc de a zădărnici întunericul spiritual, de a ne reorienta spre Dumnezeu și spre comuniunea cu Biserica.

Ioan îi cheamă pe oamenii bisericii să reflecteze asupra neprihănirii lui Dumnezeu (lumina) și asupra păcătoșeniei lor (întunericul). Ioan îi cheamă pe copiii spirituali aflați în grija sa să recunoască păcatul inerent ființei umane. "Dacă spunem că nu avem niciun păcat, ne înșelăm pe noi înșine, și adevărul nu este în noi" (1 Ioan 1:8). Adevărul lui Dumnezeu ne dezvăluie păcatul.

Când memorez Cuvântul lui Dumnezeu, ascund adevărul lui Dumnezeu în inima mea și îi ofer Duhului lui Dumnezeu muniție cu care să ducă un război împotriva ispitelor inimii mele. Când inima mea începe să mă înșele, râvnind la lucrurile acestei lumi, Cuvântul lui Dumnezeu intră în acțiune, amintindu-mi de standardele lui Dumnezeu și amintindu-mi că am un avocat în Duhul lui Dumnezeu, care lucrează în favoarea mea, ajutându-mă săsă mă împotrivesc ispitei. Cooperez cu Duhul lui Dumnezeu atunci când ascult cuvântul lui Dumnezeu, mă supun conducerii Duhului și mă împotrivesc dorințelor mele păcătoase. Lupt împotriva Duhului lui Dumnezeu atunci când mă complac în dorințele cărnii mele.

Iacov descrie ispita astfel: "Nimeni să nu spună, când este ispitit: "Sunt ispitit de Dumnezeu", căci Dumnezeu nu poate fi ispitit cu răul și El însuși nu ispitește pe nimeni. Dar fiecare este ispitit când este atras și ademenit de propria sa dorință. Atunci dorința, după ce a fost concepută, dă naștere păcatului, iar păcatul, după ce a ajuns la maturitate, aduce moartea" (Iacov 1:13-15).

Când ne lăsăm pradă dorinței, păcătuim împotriva lui Dumnezeu. Umblăm în întuneric. Într-o astfel de stare, Dumnezeu ne invită la spovedanie, primindu-ne prin harul său.

Există speranță în mărturisirea noastră. Atunci când ne mărturisim păcatele, rupem alianța cu lumea și cu standardele ei încălcate. Ne realiniem cu Hristos. Noi "umblăm în lumină, așa cum El este în lumină." Ioan cheamă biserica să-și mărturisească păcatele, știind că iertarea este disponibilă prin jertfa ispășitoare a lui Isus. Isus ne amintește că Satana intenționează să ne distrugă, dar Isus intenționează să ne dea viață."Hoțul nu vine decât să fure, să ucidă și să distrugă. Eu am venit ca să aibă viață și să o aibă din belșug" (Ioan 10:10).

Nu are rost să încercăm să ne ascundem păcatul, acoperindu-ne propriile greșeli. "Cine își ascunde păcatul nu va prospera" (Proverbe 28:13). "Acoperirea", apropo, este sensul ispășirii. Isus acoperă păcatele noastre pe deplin prin sângele Său. Noi nu putem niciodată să ne îndreptăm complet greșelile. Avem nevoie de harul lui Dumnezeu, așa că Dumnezeu ne invită la spovedanie amintindu-ne că "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele noastreși să ne curățească de orice nelegiuire" (1 Ioan 1:9).

Dumnezeu este credincios să ierte. El nu împărtășește nestatornicia noastră. Nu trebuie să ne întrebăm dacă Dumnezeu va fi milostiv cu noi atunci când venim la El la spovedanie. Nu este nevoie să deznădăjduim din cauza răutății noastre sau să ne întrebăm dacă vom fi striviți sub pedeapsa pentru indulgențele noastre. Dumnezeu "este credincios și drept să ne ierte păcatele noastre".

Pedeapsa dreaptă pentru păcatele noastre a fost deja îndeplinită în Isus. Sângele Său va ispăși pentru noi. Nu putem face nimic pentru a îndeplini dreptatea lui Dumnezeu pentru păcatul nostru, dar Isus poate și a făcut-o, o dată pentru totdeauna pe cruce. Isus a îndeplinit pedeapsa datorată pentru nedreptatea noastră, de aceea să zburăm la spovedanie știind că cererea noastră de absolvire a fost deja îndeplinită în Isus.

Dumnezeu este credincios și drept să ierte. El nu va cere penitență. Penitența noastră a fost îndeplinită în Cristos. El nu va cere o altă viață pentru păcat, Isus este mielul nostru, jertfa noastră, ispășirea noastră. Dreptatea lui Dumnezeu a fost îndeplinită și suntem iertați, de aceea să ne mărturisim păcatele noastre lui Dumnezeu, primind pacea și iertarea Lui. Lasă-ți inima liberă, căci Dumnezeu este credincios să ierte.

Când ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu, El ne curăță de orice nelegiuire prin sângele mielului. Dumnezeu ne amintește că avem neprihănirea imputată de Hristos. Mărturisirea este un moment în care ne amintim că ne aflăm înaintea lui Dumnezeu în harul lui Isus Hristos. Deși în slăbiciunea noastră L-am uitat, El nu ne-a uitat și nici nu ne-a părăsit. Putem avea încredere că își va ține promisiunea de a ne curăța detoată nedreptatea.